Totul despre lanțuri și despre cum pot fi purtate
Momente de referință în istoria lanțurilor
În urmă cu 5000 de ani lanțurile se realizau din materiale naturale precum scoici, pietre, oase sau cochilii și erau purtate decorativ în jurul gâtului, adesea ca talisman.
Vestigiile Egiptului Antic au scos la iveală faptul că faraonii purtau lanțuri cu pandantive mari, care fie înfățișau scene dedicate zeilor, fie erau sub forma unor simboluri sacre (cum ar fi scarabeul).
În Grecia antică aurul se găsea din plin și prin urmare au apărut primele lanțuri cu pandantive din aur.
În secolul al XVIII-lea pietrele prețioase (precum rubinele, diamantele, safirele și smaraldele) deveneau accesorii în decorarea colierelor și a pandantivelor.
Un moment important de referință îl reprezintă anii 1900, atunci când ceasurile de buzunar - elementul de bază pentru moda masculină a vremii - erau atașate la costumele bărbaților cu ajutorul lanțurilor.
În Europa, mișcările Art Nouveau și Art Deco au influențat stilul și designul multor lanțuri cu pandantive, fiind încorporate atât modele geometrice, cât și aspectul estetic al unor animale, precum păunii ori fluturii.
Influența muzicii a avut un mare impact asupra modei în anii 60, atunci când lanțurile se purtau în mai multe straturi iar medalioanele erau pe punctul de a-și face debutul. În anii 70 și 80 a crescut influența stilurilor rap și hip-hop iar lanțurile au devenit din ce în ce mai extravagante.
În următoarele două decenii lanțurile masive au devenit un element de cultură de referință pentru stilul urban.
Statutul religios al lanțurilor
Pe lângă simbolistica oferită de modă, lanțurile au avut dintotdeauna și un statut religios. De exemplu, în epoca egipteană, oamenii se închinau mai multor zeități și își modelau bijuteriile pentru a-și prezenta devoțiunile – șarpele, gândacul, șoimul, lotusul și Ankh-ul erau principalele simboluri .
Creștinismul joacă și el un rol major, cel mai căutat lanț religios fiind cel cu crucea lui Iisus.
O piesă religioasă este pentru mulți un dar important și uneori este primul cadou oferit unui nou-născut. Fie că e vorba de un lanț simplu de aur cu cruce în cazul credinciosului creștin, fie că e vorba de un lanț cu o stea a lui David, Hamsa sau nod celtic pentru alte grupuri religioase, această bijuterie este de fiecare dată un cadou frumos și semnificativ.
Tipuri de lanțuri
Lanțurile se găsesc într-o varietate de dimensiuni – de la cele foarte subțiri până la cele masive - și forme - împletit, plat, rotund, tip șarpe, semirigid sau fix.
În ceea ce privește lungimea, lanțurile diferă de la cele foarte scurte, care stau la baza gâtului – de tipul choker-ului - la cele foarte lungi, cu padantiv.
O gamă de metale, cum ar fi cuprul natural, aurul, argintul și chiar platina, au fost folosite de producătorii de bijuterii antice la crearea lanțurilor, dar tehnologia modernă a permis introducerea unor noi metale - aur alb, oțel și a unor tehnici noi – galvanizare, gravare cu laser etc.
Versatilitatea lanțurilor
Ca accesorii, lanțurile sunt folosite la realizarea colierelor, dar și a brățărilor pentru mână și picior, care, la rândul lor pot fi decorate cu pandantive sau mărgele. Lanțul poate fi atașat la ceasul de buzunar de la vestă ori sacou pentru un stil clasic sau de la jeans pentru o abordare modernă. Poate fi folosit ca un accesoriu pentru ochelarii de lectură ori pentru a lega între ele bijuteriile (un inel din nas de un cercel din ureche sau un inel de pe deget de brățara de la mână). Unele femei din ziua de astăzi poartă, de asemenea, lanțuri fine în talie, peste îmbrăcăminte sau ca parte a unei ținute de plajă.
Un lanț îl poți transmite din generație în generație. Este un accesoriu de modă, cultură, clasă, statut și de multe ori are o valoare sentimentală.
Noi aici, la Moogu, suntem întotdeauna bucuroși să te ajutăm în alegerea dimensiunii, lățimii sau stilului perfect de lanț pentru tine și pentru cei dragi.